Pretul Cel Bun – Sezonul 2 Episodul 38 – 23 Martie 2022 Online

Urmareste aici pe site emisiunea Pretul cel bun sezonul 2 episodul 38 din data de 23 martie 2022 HD.

SERVER 1 COMPLET


Quiz show-ul Prețul cel bun continuă pe Antena 1 cu sezonul al doilea al emisiunii. Săptămânal, de luni până vineri, începând cu ora 18:00, telespectatorii se vor putea bucura de un spectacol plin cu energie bună și câștiguri valoroase. Prima ediție e programată pe 25 ianuarie.

Și de data aceasta zeci de concurenți își vor testa inspirația în ceea ce privește Prețul cel bun, dar, mai ales, vor încerca să ajungă cât mai departe în concurs și să plece acasă cu premii incredibile. De la automobile, aparatură electrocasnică, sau chiar premii în bani, Prețul cel bun oferă tuturor concurenților o șansă la câștig.

„Începem sezonul 2, un sezon foarte frumos, unul care aduce mici schimbări. Eu spun că este un sezon mai dinamic, pentru că ușor, ușor ne-am intrat cu toții în mână. Până și publicul, cei care vin în emisiune, toți știu deja știu la ce să se aștepte. Cred că fiecare sezon va fi și mai bun, pentru că avem tot timpul surprize în mânecă. Ne simțim foarte bine la filmări, trăiesc cu Liviu zi și noapte.

Mâncăm împreună, povestim, asta pentru că stăm amândoi în aceeași cameră la platou. Cred că parte din ceea ce oamenii iubesc la mine și la Liviu este că prietenia noastră există și în afara platoului de filmare. Vreau să cred că cei mai câștigați sunt cei de acasă, care ne urmăresc la «Prețul cel bun» și ne trimit mereu mesaje extrem de frumoase”, a declarat Andrei Ștefănescu, prezentatorul show-ului.

Iuliana Luciu, Matias Alexandro, Marian Olteanu și Silvia Uceanu sunt cei patru coprezentatori ce vor fi alături de Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, prezentatorii quiz show-ul, în cel de-al doilea sezon Prețul cel bun.
Citeşte întreaga ştire: Quiz show-ul „Prețul cel bun” revine la Antena 1 cu sezonul 2. Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu vor avea patru coprezentatori

Pentru a fii la curent cu urmatoarele episoade urmariti-ne pe facebook pe NOUA PAGINA cu un Follow:

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments