Las Fierbinti – Sezonul 18 Episodul 23 – 19 Noiembrie 2020 Online

Urmareste aici pe site serialul las fierbinti sezonul 18 episodul 23 din data de 19 noiembrie 2020 HD.

Al 18-lea sezon Las Fierbinți începe luni, 7 septembrie, de la ora 20:30, la PRO TV, cu o porție în plus de comedie.

Cel mai urmărit serial din România revine cu o serie nouă de aventuri, mult umor și situații absurde din care celebrele personaje vor încerca să iasă.

În primele episoade din acest sezon, Vasile pune la cale o nouă metodă prin care să facă niște bani, așa cum îi stă în fire, cât mai ușor și cât mai ilegal. De data aceasta a pus ochii pe niște fonduri de la Comisia Europeană, pe care le primesc cei care-s în depresie. Supărată foc pentru că a fost păcălită de șeful ei, Dalida se confesează Aspirinei: ”M-a păcălit, mă! De un an de zile îmi tot ciupește din salariu: ba că nu știu ce, ba că nu știu de ce, și când m-am luat de el mi-a spus să stau liniștită că atunci când o să vină comisa de antidepresie, sunt prima pe listă și o să iau 100 de euro gratis/lună. Și astăzi vine comisia și știi ce mi-a zis? Că nu mă mai trece, că se trece pe el, că el este cel mai deprimat din comună”. Supărarea secretarei nu va trece neobservată de prietena ei, Aspirina, care va pune la cale un plan prin care să-i strice apele primarului.

Cum vor decurge lucrurile vedem luni, marți și joi, de la 20:30. Iar de săptămâna viitoare, în fiecare marți și joi, aflăm în ce alte combinații mărunte vor intra Bobiță, Celentano, Firicel, Aspirina, Dalida, Vasile, Robi, Dorel, Giani sau Ardiles.

Loading...

Pentru a te anunta cand apare o noua editie sau un episod nou, urmareste-ne pe pagina de facebook cu un like mai jos unde vom posta zilnic noutatile:

SERVER 1 COMPLET




 

SERVER 2 COMPLET

SERVER 3 COMPLET


Pentru a te anunta cand apare o noua editie sau un episod nou, urmareste-ne pe pagina de facebook cu un like mai jos unde vom posta zilnic noutatile:
 

Ferma Vedetelor - Sezonul 5 Episodul 33 - 19 Noiembrie 2020 Online
Ferma Vedetelor - Sezonul 5 Episodul 32 - 18 Noiembrie 2020 Online
0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments