Intr-o Alta Viata – Sezonul 1 Episodul 46-47-48 – 22 Noiembrie 2018 Online

Va invitam sa urmariti noul serial indian difuzat pe Pro 2: Intr-o alta viata, episodul 46, episodul 47 si episodul 48 din 22 noiembrie 2018.
Din 7 noiembrie, de luni până duminică de la 16.30 la Pro 2, fanii serialelor indiene vor putea urmări serialul „Într-o altă viaţă” („Who Apna Sa”), care s-a terminat în ţara de origine în luna iulie a acestui an, după 391 de episoade.

În centrul poveştii se află Aditya Jindal (Sudeep Sahir), un bărbat care are un mariaj nefericit cu o femeie egoistă şi rea, Nisha (Riddhi Dogra). Aditya continuă să stea alături de Nisha de dragul celor două fete ale lor. Într-o zi, bărbatul o cunoaşte pe tânăra şi frumoasa Jhanvi Agarwal (Disha Parmar), de care se îndrăgosteşte iremediabil. Aditya alege să divorțeze pentru a putea fii fericit alături de Jhanvi, însă fericirea lor este de scurtă durată. Nisha urmărește să se răzbune prin uciderea celor doi. După 20 de ani mai târziu, sufltele lui Aditya și Jhanvi se reîncarnează, însă viețiele lor nu mai sunt același.

Loading...

Sudeep Sahir, actorul principal, este un fost model, iar în 2003 şi-a început cariera în actorie. El este căsătorit cu scriitoarea Anantica Sahir şi au împreună un băiat. Partenera sa din serial, actriţa Disha Parmar, a fost premiată pentru rolul din producţia „Într-o altă viaţă” în 2017, la gala „Zee Rishtey Awards”.

Ce se va întampla mai departe, poți vedea din 7 noiembrie de la 16:30, numai la Pro 2.

Pentru a te anunta cand apare o noua editie sau un episod nou, urmareste-ne pe pagina de facebook cu un like mai jos unde vom posta zilnic noutatile:
 

SERVER 1 COMPLET




 
Pentru a te anunta cand apare o noua editie sau un episod nou, urmareste-ne pe pagina de facebook cu un like mai jos unde vom posta zilnic noutatile:

Pe Taramul Dorintei - Sezonul 1 Episodul 19 - 22 Noiembrie 2018 Online
Fructul Oprit - Sezonul 2 Episodul 13 - 21 Noiembrie 2018 Online
0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
1 Comment
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Andreea
Andreea
1 year ago

De ce nu pot viziona episoadele 46-47-48 din serialul Într-o altă viață? Ce pot face ca sa le pot viziona?