Gazda Perfecta – Sezonul 1 Episodul 13 – 21 August 2019 Online

Antena 1 anunță o nouă emisiune de gătit pentru această vară. Se numește „Gazda Perfectă” și are la bază un format internațional.

Concret, fiecare dintre cei cinci trebuie să pregătească o masă și atmosferă primitioare în casele lor. Ceilalți patru vor mânca, pe rând, în casa unui dintre ei, in fiecare zi a săptămânii.

La finalul fiecărei cine, concurenţii vor oferi puncte celui care a fost gazdă, cu laude sau critici. La sfârşitul ediţiei cel care acumulează cel mai mare punctaj, va primi titlul de „Gazda Perfectă” şi un premiu de 10.000 de lei.

„Gazda Perfectă conturează portretul românului bucuros de musafiri, omul de rând care se pregăteşte în fel şi chip atunci când ştie că trebuie să îşi impresioneze invitaţii. Acţiunea show-ului se va construi în jurul cinelor care aduc la un loc personalităţi diferite, oameni cu preferinţe şi obiceiuri diferite, lucru care va face de altfel şi deliciul telespectatorilor”, completează sursa citată.

Show-ul va fi programat în day-time și se bazează pe formatul internațional „Come dine with me”, difuzat în peste 40 de țări, printre care SUA, Italia, Spania, Anglia sau Franţa. Astfel, cinci concurenţi, cinci zile și cinci case diferite sunt elementele centrale ale emisiunii.

Pentru a te anunta cand apare o noua editie sau un episod nou, urmareste-ne pe pagina de facebook cu un like mai jos unde vom posta zilnic noutatile:

SERVER 1 COMPLET




 

Pentru a te anunta cand apare o noua editie sau un episod nou, urmareste-ne pe pagina de facebook cu un like mai jos unde vom posta zilnic noutatile:
 

Suflete Tradate - Episodul 1078 - 21 August 2019 Online
Razbunare Pe Tocuri - Sezonul 2 Episodul 8 - 21 August 2019 Online
0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments