Chefi La Cutite – Sezonul 9 Episodul 44 – 7 Iunie 2021 Online

Urmareste aici pe site emisiunea Chefi la Cutite sezonul 9 episodul 44 din data de 7 Iunie 2021 HD.

„Chefi la cuțite” revine la Antena 1 cu sezonul 9 și câteva schimbări în cadrul show-ului culinar. Emisiunea se întoarce pe micile ecrane, la trei luni de la finala sezonului 8 Chefi la Cuțite. Anul acesta, vor exista mici schimbări și pentru că Gina Pistol a filmat în timp ce era însărcinată, aceasta a avut un ajutor.

Prima ediție „Chefi la cuțite” va avea premiera duminică, 28 februarie, de la 20.30. Emisiunea va fi difuzată în zilele de duminică, luni și marți de la 20.30.

Cei trei jurați, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu așteaptă cu nerăbdare difuzarea show-ului de la Antena 1. „Am avut norocul să nu avem niciun incident legat de coronavirus, dar asta și pentru că au existat încă de la început niște reguli foarte stricte, s-au respectat toate măsurile necesare, iar orice pericol a fost anihilat încă de la început.
E un sezon special, dar ne bucurăm că am reușit să îl filmăm, pentru că știu că sunt multe proiecte TV care au fost amânate sau care nu au putut filma așa cum o făceau înainte. S-au schimbat niște chestii de tradiție la noi, dar nu aveam cum să filmăm altfel. E un sezon intens, cu o luptă aprigă la amulete ?”, a povestit Florin Dumitrescu

Noul sezon va avea parte și de un coprezentator, Speak. Pentru că Gina Pistol va aduce pe lume primul ei copil, iar în timpul filmărilor sarcina era deja avansată, aceasta îl va avea alături pe Speak, care îi vine în ajutor.

Rolul meu va fi acela de a sta alături de susținători atunci când concurenții intră la jurizare și uneori de a-i întâmpina pe cei care urmează să meargă la bancurile de lucru. Am stat mult de vorbă cu Gina, mi-a povestit în detaliu cum se desfășoară lucrurile, mi-a zis că voi cunoaște foarte multe povești, că voi simți emoțiile concurenților și că toată experiența va fi ceva surprinzător”, a declarat Speak.

Pentru a te anunta cand apare o noua editie sau un episod nou, urmareste-ne pe NOUA pagina de facebook cu un like mai jos unde vom posta zilnic noutatile:

SERVER 1 COMPLET




 

SERVER 2 COMPLET


Pentru a te anunta cand apare o noua editie sau un episod nou, urmareste-ne pe NOUA pagina de facebook cu un like mai jos unde vom posta zilnic noutatile:

Dragostea Gaseste O Cale - Epsiodul 52 - 7 Iunie 2021 - Online
Destine Ratacite - Episodul 635 - 7 Iunie 2021 Online
0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments